Țara care a anunțat că are, din nou, cel mai puternic supercomputer
Competiția pentru cel mai performant computer din lume este una foarte importantă pentru marile puteri din tech. După o lungă perioadă în care chinezii s-au aflat pe prima poziție, a sosit timpul ca americanii să dețină din loc primul loc în clasament.
Departamentul de Energie din cadrul Guvernului Statelor Unite a dezvăluit în urmă cu câteva zile cel mai rapid supercomputer din lume. Acesta este intitulat Summit și reprezintă creația celor de la IBM. Când lucrează la putere maximă, micuțul este capabil de o putere de calcul de 200 petaflops. Valoarea respectivă se traduce în efectuarea a 200 de quadrilioane de calcule într-o singură secundă.
Cu performanța detaliată mai sus, IBM Summit nu are ce mânca din fostul lider din domeniul supercomputerelor. Recordul anterior a fost stabilit de Sunway TaihuLight și era de 93 petaflops, mai puțin de jumătate din creația americanilor. În urmă cu aproximativ cinci ani, deținătorul recordului din acest domeniu a fost Titan, unul dintre cele mai populare supercomputere. Comparativ cu Summit, Titan avea o putere de calcul de șapte ori mai mică. Titan este în continuare folosit la Laboratorul Național Oak Ridge din Tennessee.
Ca referință, Summit poate rezolva într-o singură oră o sarcină care i-ar lua 30 de ani unui desktop tradițional. Pentru a atinge o asemenea performanță, cel mai nou supercomputer utilizează simultan 4608 servere instalate într-o hală de dimensiunea a două terenuri de tenis. Serverele respective ascund la interior 900 de procesoare IBM Power9 cu câte 22 de nuclee fiecare. Puterea de calcul este amplificată de 27.000 de GPU-uri Tesla V100. Răcirea se efectuează în mod exclusiv cu apă, aproximativ 15.000 de litri pe minut. Consumul energetic este atât de mare încât ar putea alimenta 8100 de case.
Noul computer nu a fost însă creat doar pentru a învinge supremația Chinei în domeniul supercomputerelor. Cel mai rapid supercomputer din lume are ca scop efectuarea unor simulări elaborate pe partea inteligență artificială și rețele neurale cu aplicabilitate în sănătate, fizică, evoluție climatică și nu numai.